Etichete

, , , , , ,

Orașul Vălenii de Munte a fost prima reședință a județului Săcuieni, și a beneficiat de acest statut administrativ până în 1781. Chiar după preluarea atribuțiilor sale de Bucov la sfârșitul secolului XVIII, târgul continua să fie socotit cel mai frumos din județ, iar în plan cultural să înflorească mai mult ca oricare așezare din jur. În ce privește cântarea bizantină care ne interesează, premize de natură economică, socială și culturală au existat cu siguranță pentru a atinge o dezvoltare relativă, mai ales pe parcursul veacului al XIX-lea. La Văleni ființa din 1680 o mănăstire închinată de ctitori la mănăstirea Iviron, loc din care provenea egumenul, însărcinat cu administrarea bunurilor, și alți viețuitori tot greci. Vechile cărți de cult care se păstrau aici pe la începutul secolului XX, scrise în greacă și în română, arată că slujbele se săvârșeau în ambele limbi.

Tot așa și la biserica din Homorâciu, înzestrată în anul 1744 de ctitorul său, căpitanul grec Iane, cu două rânduri de cărți rituale. Preotul Ioan I. Costeanu își amintea prin anii ‘30 pe bătrânul Gheorghe Popa, cântăreț în vârstă de 80 de ani, care interpreta uneori la biserica din Homorâciu (în virtutea unei tradiții locale) Trisaghionul, Heruvicul și Axionul în greacă.

La începutul anilor ‘70, preotul Emilian Vlaiculescu menționează printre cărțile de patrimoniu aflate la biserica Mănăstirea și câteva de muzică: Anastasimatarul lui Macarie Ieromonahul (1823), Paresimierul (1847) și Heruvico-Chinonicarul (1847) lui Anton Pann. Vor fi fost poate mai multe, din păcate inventarul întocmit atunci nu a fost unul cuprinzător.

Cunoaștem puține nume de psalți de pe Valea Teleajenului, însă cele care sunt merită amintite pentru posteritate. O primă știre avem referitoare la Nica Filip, ctitorul bisericii de pe strada Libertății din Văleni. Fiind apropiat de biserică, deducem că logofătul învățase și meșteșugul cântării bisericești, pentru că în anul 1838, la 7 ani de la adormirea sa, un “iubitor de adevăr” (probabil I. Gherasim Gorjan) îi jelea dispariția în fața mulțimii prin următoarele cuvinte:  “(…)Ah, cine să vă mai poarte grija de câte vă trebuie, și care altul, ca dânsul, să vă mai împodobească strănile cu acel glas îngeresc și cu așa cetanie ca a sa, plină de dulceață mai mult decât mierea”. Nica Fillip a trăit 57 de ani și a rămas în memoria Văii Teleajenului ca un mare binefăcător.

Oprea Tănăsescu, sau dascălul Opriș cum i se mai zicea, s-a născut în preajma anului 1807 în comuna Râncezi din județul Prahova (pe atunci Săcuieni) și era fiu de țăran. Scrisul și cititul le-a prins de la dascălul din satul său. Se spune că de mic copil Oprea Tănăsescu prinsese drag de biserică și în fiecare Duminică sau Sărbătoare îl găseai ajutând, când pe dascăl la strană cu isonul, când pe preot în altar la rânduiala slujbelor. În vara anului 1843, după ce termină Seminarul din Buzău, Opriș se întoarce în satul lui. În loc să se preoțească, pleacă la Vălenii de Munte și ascultând sfatul lui David Almășanu, intră în școala de aici spre a deprinde slujba de învățător. Moare în anul 1899 la București, în vârstă de 92 de ani.

Nimeni nu știe când a luat ființă școala grecească de lângă schit; la începutul veacului al XIX-lea o găsim deja în ființă.

Pe la anul 1838, cântăreț și profesor de muzică psaltică  la Văleni era Liascoglu Constandin, “dascălu de limbă elinească de aici, ce este unul și cel mai bun dintră cântăreții acestui oraș”. Cum școala grecească funcționa dependent de Mănăstirea Văleni, este posibil ca el să fi funcționat ca protopsalt chiar la biserica acesteia. Ca dascăl de cântări nu va sta decât până la începutul lunii octombrie 1838, când din pricina unei dureri de piept, este nevoit să se lase “pentru totdeauna de învățăturile cântăreților bisericești”.  În locul lui vine Ioan de la Ursoaia, “un candidat cu știință de cântări bisericești prea bunicică”, cum îl descrie învățătorul David Almășanu.  Școala grecească din Vălenii de Munte a fost închisă prin anul 1845 din lipsă de cursanți.

Un contemporan al lui Anton Pann, se pare cu destule cunoștințe muzicale, era și Ioan Radu Pitiș.  Nu știm în strana cărei biserici cânta pe la jumătatea secolului al XIX-lea, însă îi găsim numele pe câteva dintre cărțile publicate în această perioadă. Ioan Radu Pitiș din Văleni a cumpărat câte un exemplar din următoarele cărți de A. Pann:  Irmologhionul (1846), Heruvico-Chinonicarul vol II (1847), Bazul Teoretic (1847) și Privegherul (1848).

Primul cântăreț pe care îl menționează arhiva bisericii Mănăstirea  la cumpăna dintre secolele XIX-XX este Gheorghe Petrescu. Acesta a funcționat la strana dreaptă, până în anul 1904, în timp ce colegul său din strana stângă Ghiță Tudor, a funcționat numai doi ani, de la 1894 la 1896. Din 1905, strana dreaptă este preluată de Mihail Ghinea care funcționează până în 1943 când se pensionează. După stabilirea lui Nicolae Iorga la Vălenii de Munte în 1907, pe lângă instituțiile de cultură bine cunoscute, va lua ființă și o “Școală de cântăreți bisericești”.

Gheorghe Anastasescu, cântăreț II, a funcționat la biserica Mănăstirea din 1912, mai mulți ani. Absolvent al Școlii de cântăreți din localitate, Neicu M. Radu a cântat în  strana stângă opt ani, între anii 1932-1940, după care s-a mutat la Biserica Filip (Foto 2). Lui Neicu i-a urmat Petre Stoica, absolvent al aceleiași școli din Văleni, care a și murit în 1941. Din 1943 până în 1950 strana dreaptă a bisericii Mănăstirea va fi preluată de Ioan Coman, unul dintre elevii cei mai buni ai Școlii de cântăreți din Văleni.

Voi încheia scurta prezentare evocând o întâmplare cu iz umoristic, trăită de N. Iorga pe când se afla odată (înainte de 1910) în vizită la biserica din Scăieni, Prahova:

Se slujeşte; oamenii abia încap înnuntru, femeile poartă îmbrăcăminte de tîrg, curată, cu colorile vii; portul bărbaţilor e cel obişnuit la munte. Un cântăreţ, foarte aprins, dă atâta glas că zbârnâie fereștile.

— Cântă tare psaltul!

Un tânăr în haine orăşeneşti, care s-a luat după noi, de cum ne-a văzut în uşa bisericii, zâmbeşte de vorba noastră, şi nu se poate ţinea a nu spune :

— Cel care cântă, e psaltul din strana stângă, măcar că azi e în dreapta.

Stă apoi un timp, se cugetă şi întregeşte:

— Că în dreapta-s eu. Dar azi nu pot: sunt răguşit.

—?!

— Da, răguşit; aşa-s eu totdeauna când beau o țuică-două.

Alexandru Ionuț Cruceru

Asta-i casa cea frumoasă- grup psaltic din Vălenii de Munte (2007)

 

BIBLIOGRAFIE:

Costeanu, Ioan I., Valea Teleajenului cu Cetatea culturală Vălenii de Munte și Monografia satului Homorâciu, Tipografia „Datina Românească”, Vălenii de Munte, 1930

Iorga, N., Cuvântări de înmormântare și pomenire, Editura Tip. „Neamul Românesc”, Soc. pe acțiuni, Vălenii de Munte, 1909

Iorga, N., Țara Românilor. 1 Județul Prahova, Tipografia „Reamul Românesc”, societate cooperativă, 1910

Moisescu, Gh. I., Istoria Școalelor din Vălenii de Munte 1831-1931, „Datina Românească” Vălenii de Munte, 1931

Vlaiculescu, E., Monografia Bisericii Mănăstirea din Vălenii de Munte, partea a II-a, Glasul Bisericii, Anul XXXI, Nr 7-8, Iulie-August, 1972

Anunțuri