Etichete

, , , , , , , , ,

 Cioban cântând din caval 2

Motto: „Ascult încă o dată doina noastră dumnezeiască, revarsată dintr-un caval cine știe din ce văgăună de munte; o ascult cu tot sufletul, căci ea-i cântec de leagăn, șuer de haiduc și-mbătare în vremuri de pârjolire„. (C. Sandu Aldea – Drum și popas, 1908)

Legenda cavalului

La început, după ce Dumnezeu a creat lumea, Diavolul a furat focul de la oameni. Neîngăduind asemenea faptă, Dumnezeu a purces la drum împreuna cu Sf Petru să-l aducă înapoi. Lipsind Diavolul într-una din zile, sfântul Apostol a ascuns câțiva cărbuni de jar într-un fluier. De atunci se spune că lumea are foc.

În legendă poate fi vorba doar de caval, pentru că acesta are dimensiunile cele mai mari și doinește cel mai cu “foc” dintre toate instrumentele noastre tradiționale de suflat. De altfel, cavalul apare frecvent și în creațiile populare în versuri.
Iată un fragment din balada „Miorița”, culeasă de Chr. N. Țapu de la cobzarul Stancu Ion din Cucuieți (Teleorman):

Dragă Mioriță,/ Cu lâna plăviță,/ Ei de m-or urî/ Și m-or omorî,/ Ei tot să mă-ngroape/ La stână aproape,/ În strunga de oi,/ Să fiu tot cu voi,/ Cam în dosul stânii,/ Să-mi aud câinii!/ Foaie verde micșunea,/ Ciobanii că sosea/ Și mi-l omora/ Und` mi-l îngropa?/ Cam în dosul stânii,/ Ca s-auză câinii./ Stâlp ce mi-i punea?/ Căvălașul lui./ Crivăț că-mi bătea,/ Cavalul urla,/ Pe Ion jelea.    

Cavalul la români și alte popoare

Cavalul (turc. Kaval) face parte din familia celor mai vechi instrumente de suflat din lume având rude apropiate în Orientul Mijlociu și Egipt. Pe o frescă din sec. V- VII d.Hr. descoperită în Turkmenia, se află reprezentat acest instrument cunoscut în practica muzicală sub denumirea de qawal. Pretutindeni unde apare cavalul este asociat cu activitatea pastorală, aspect validat inclusiv prin tradiția noastră. Cavalul este un element mai târziu decat fluierul (fluiere confectionau si dacii din os), fiind probabil adoptat pe parcursul etnogenezei poporului roman, în primul mileniu după Hristos, prin contact cu unele seminții din Est statornicite și contopite în masa populației autohtone, cum au fost pecenegii sau cumanii. Un rol important în răspândirea instrumentului au mai avut și ciobanii care practicau transhumanța.

Spre deosebire de modelele orientale, cavalul românesc a dezvoltat adaptări de ordin constructiv pentru a răspunde cerințelor locale. În primul rând, trestia a fost substituită de lemn, material aflat din abundență la îndemâna meșterilor populari, dar cu un timbru diferit. În al doilea rând, capătul superior al instrumentului a fost acoperit cu dop si vrană pentru a ușura suflarea.

Datorită lungimii sale, cavalul a fost obligat să adopte un alt tip de grifură(=digitație), care dezvoltă în registrul grav o scară de stare minoră cromatică, defectivă. Înrudirea cu cavalul bulgăresc și cavalul turcesc (ney) este vădita și de aceea că în registrul mediu și acut, completarea scării inițiale se poate face cu ajutorul armonicelor superioare ale treptelor fundamentale.

Deosebirea dintre ele este, însa, că din pricina “compromisului” de care am vorbit, repertoriul abordat la cavalul romanesc a fost mult restrâns sau limitat în termeni de ornamente și modulații.

caval romanesc

Pe teritoriul țării noastre sunt în uz trei tipuri de caval: cavalul oltenesc (5 găuri), răspândit de fapt în întreaga Muntenie și sudul Moldovei, cel moldovenesc (6 găuri) și cel dobrogean fără dop, împrumutat de la vecinii bulgari. Ungurii au preluat și ei într-o etapă târzie cavalul de la populația românească din Transilvania și Moldova. Acest instrument tradițional a început din pacate să dispară din mediul rural. Greu mai găsești astăzi un țăran care să “zică” din fluier sau caval.

Alegerea cavalului

Primul obstacol de care se lovesc cei interesați de caval este achiziționarea în sine a instrumentului. De unde cumperi, cât costă și cum recunoști un instrument de calitate? Evită magazinele specializate în instrumente muzicale dacă vrei să-l cumperi la un preț bun. Dacă locuiești în București așteaptă până la primul târg cu specific tradițional organizat la Muzeul Țăranului sau la Muzeul Satului. De obicei se prezintă meșteri din toate regiunile țării. Prețul poate să difere ușor, de la o tarabă la alta, cam între 200 și 350 lei.  Daca ți se pare mult ar trebui să știi totuși că un caval bulgăresc peste Dunăre costă 300 euro!

Cum recunoști un caval de calitate e mai greu de spus și de pus în practică. În lumea profesioniștilor materialul face diferența. Lemnul de prun este cel mai căutat pentru ca are cel mai dulce glas, dar și lemnul de paltin sau alun este bun. Acordajul este un alt element care merită atenție. Pentru că dimensiunile tuburilor sunt concepute în mod diferit de către constructorii tradiționali pot apărea diferențieri sonore între intrumentele de același fel, care afectează intonația și ambitusul.

Ar trebui să întrebi meșterul în ce cheie este cavalul (Si bemol, La minor etc)  și dacă a fost acordat după aparat/diapazon sau după ureche. Acest lucru contează in caz că dorești să cânți cu alte instrumente. Cavalele vechi erau lucrate dintr-o singură bucată de lemn, însa cele mai noi sunt concepute din 2 părți. Nu stiu sigur, dar mă îndoiesc că noul mod de construcție ar afecta în vreun fel sonoritatea. În schimb e extrem de practic, fiindcă îți permite să-l porți oriunde cu tine.

Dacă nu ai pe cineva priceput  să te îndrume, roagă-l pe meșter să-ți arate cum sună instrumentul. Celor din București vă recomand cu căldură să luați legătura cu domnul Marin Predușel. Am cumpărat câteva instrumente de la domnia sa și nu am ce să-i reproșez deși au trecut mai bine de 2 ani. Achiziționarea unui caval este o investiție ce merită asumată dacă îți surâde gândul de a duce mai departe o frumoasă tradiție și ești încrezător în talentul tau.

Alexandru Ionuț Cruceru

Sursă hartă: eliznik.org.uk

Anunțuri