Etichete

, , , , , , ,

Teodor Varnav

Puține sunt operele autobiografice din literatura noastră care să fi venit dinainte de secolul XX. N-a fost în firea omului din popor, distras întotdeauna de neajunsuri, să își aștearnă gândurile și experiențele pe hârtie. Din acest motiv, cu atât mai spectaculoasă și însemnată este prezența în literatură a lucrării „Istoria vieții mele. O autobiografie de la 1845″. Cartea este scrisă de Teodor Vârnav, autor cu nume obscur dar înzestrat cu foarte mare talent scriitoricesc și umor.

Lucrarea a apărut într-o primă și singură ediție la Editura Minerva, în anul 1908, sub îngrijirea lui Artur Govorel. Istoria vieții mele prezintă interes sub cel puțin trei aspecte, iar primul dintre ele socotesc ar fi chiar graiul:”Maică-mea adese-ori îl ruga iarna [pe tatăl lui Vârnav] a nu ținea fereastra deschisă, ca să nu răcească ea și copiii ce ședeam tot într-o casă; însă tatăl meu la aceasta nu băga sama, ci îi răspundea că el nu este puiu de curcă ca să răcească ca grecii, pentru care maică-mea atuncea ofta și lăcrăma„.

Al doilea aspect este valoarea de document istoric pe care o are pentru starea socială și politică a vremii. Teodor Vârnav nu-și va petrece întreaga existență doar în ținuturile Moldovei, ci viața îl va purta până la București în Valahia, „la un negoțiant anume Constantin Lada” iar apoi la Sibiu. Mergerea de la Iași la București cu „carele acele mocănești” s-a prelungit trei săptămâni, până „pe la sfârșitul lui Maiu anul 1813”. Iată cum relatează Vârnav momentul intrării în capitala Valahiei:

Cea întâiu mirare ce m-au cuprins când am ajuns în marginea Bucureștilor, au fost aceasta: doi oameni puși de vii în țapă, și altul asemenea spânzurat de grumaz. Aceștia erau prestupnici făcători de rele, și osândiți de o aseminea crudă moarte de către despotul de atunci a Valahiei, vestitul Karagea Voevod„.

Apoi, la scurtă vreme, iscându-se ciuma tânărul este nevoit să se izoleze ca toți ceilalți mai bine de jumătate de an: „(…) și noi cu altă nu ne îndeletniceam, decât numai priveam la uliță pe ferești, și videam cum căra cioclii trupurile morților ciumați”. În cele din urmă, al treilea aspect ce recomandă cartea este însăși experiența de viață a acestui fiu de boieri din Moldova.

Ca în multe alte familii de mici boieri săraci, apelul la rudele bogate pentru creşterea şi învăţarea copiilor pare la îndemână. Astfel, Teodor Vârnav povesteşte cu multă vervă şi pasiune experienţele sale prin casele diferitelor neamuri. Timp de zece ani, copilul Vârnav face turul Moldovei, expediat de la o rudă la alta.

Amintirile lui Teodor Vârnav sunt fantastice, pline de umor şi învăţăminte, scrise cu mult drag şi pasiune. Parcurgându-i paginile am aflat acel univers întânit în Amintirile lui Ion Creangă. Spre deosebire de îndrăgitul povestitor, însă, Teodor Vârnav din  Florești a avut neșansa să rămână necunoscut cu pățaniile sale. Păcat că nici o editură din România nu găseşte bani şi hârtie spre a le oferi publicului într-o ediție revizuită.

Alexandru Ionuț Cruceru

Redăm pentru cei interesați de mai multe detalii, Prefața cărții tipărite la editura Minerva în 1908:

Autobiografia lui Teodor Vârnav, boer moldovan, scrisă în 1845, este unul din puținele documente care luminează întunerecul vieții noastre dela începutul veacului. Cunoaștem, cu atâtea amănunțimi, viața intimă a popparelor vechi, și mai cu seamă a romanilor; începem a avea, din ce în ce, mai multe știri traiul altor popoare și mai vechi, pe când viața străbunilor noștri o bănuim numai cum a trebuit să fie, pentru că ne lipsesc documentele cu care sânt îmbogățite alte literaturi.

“Istoria vieții” lui Teodor Vârnav umple un gol în literatura noastră, și lucrarea aceasta are o valoare neprețuită. Scrisă așa de limpede, istoria vieții acestui boer ni arată starea societății noastre cu o sută de ani în urmă, din care ne putem convinge că nu era nici pe atunci mai bine decât astăzi. Însuși Vârnav, pe vremea când era proprietarul unei moșii de 2700 fălci, și “după închipuirea ce făcea”, își prețeluia averea mișcătoare și nemișcătoare la suma de peste 45 mii ruble argint, se plânge de greutatea vremilor în care trăește, și regretă că “sistema” de atunci nu seamănă măcar cât de puțin, cu aceea din veacul al 18-lea.

Manuscrisul mi l-a dat defunctul Alecsandru Rod-di-deal din Folticeni, român basarabian, și ginerele autorului, și mi-a spus că între hărtiile socrului său, pe lângă acest manuscris, a mai fost încă unul, un volum de poezii, care cuprindea o mulțime de satire la adresa persoanelor care jucau oarecare roluri în societate, pe timpul când trâia Vârnav. Acest volum, cu toate cercetările bătrânului Rod-di-deal, nu s-a mai putut găsi.

“Istoria vieții mele” este scrisă cu slove vechi, frumoase și citețe, pe coli întregi de hârtie verzie, în formatul 34 cm lungime pe 21 2/1 lățime. Tot manuscrisul are 65 de file, sau 130 pagini, nenumerotate, din care pagina de la început cuprinde numai titlul iar 2 de la sfârșit tabla de materii, sau, cum îi zice Vârnav”Scara de cele ce să cuprind în această istorie”. Volumul este legat pe vremea când s-a scris.

Stilul lui Vârnav este o icoană vie a gândirei și a graiului unui moldovan cuminte de pe vremuri. Când vorbește despre lucruri vesele, râzi cu poftă, și te înduioșezi când istorisește suferințele pe care el însuși le-a îndurat.

Vârnav întrebuințează unele cuvinte rusești, necunoscute astăzi. Aceste cuvinte însă, nu aveau traducerea lor pe molovenește, și orice trebuia să le întrebuințeze, fiind oarecum cuvinte “tehnice”, pentru noțiunea cărora întrebuințăm și astăzi neologisme. Așa, dacă Vârnav zice “m-am unvolnit din slujbă”, cuvântul acesta era tot așa de puțin românesc ca și actualul nostru demisionat, care va rămânea în limbă, până ce – Doamne ferește – un alt neologism îl va înlocui; de asemenea nu-I mai curat românește șef de biurou al nostru, de cât stolanacialnic al lui Vârnav, sau membru de ședință de astăzi, de cât cilen (șlen) dela 1845.

În ediția aceasta nu am urmat întocmai manuscrisul, în ceea ce privește transcrierea unor cuvinte, pe care Vârnav le scrie după rostirea moldovenească, de vreme ce gândul nostru nu-I să facem o ediție din punct de vedere filologic. Așa, în loc de norodu, prileju, etc., am tipărit norodul, prilejul, etc., lăsând neatins fondul cuvintelor, și căutând să literarizăm numai forma lor.

Pentru priceperea mai lesnicioasă a textului, am adăugat la urmă o lămurire a unor cuvinte neînțelese astăzi și provincializmele întrebuințate.

Cărticica aceasta este o lucrare de seamă, din toate punctele de vedere, și autorul ei trebue să fie pus în rândul fruntașilor scriitorilor noștri de la începutul veacului trecut.

Artur Govorel

Anunțuri