Etichete

, , , , ,

nectarie-protopsaltul-noul-cucuzel-privighetoarea-sfantului-munte

Schimonahul Nectarie Crețu a fost unul din cei mai îmbunătățiti călugări români care s-au nevoit de-a lungul secolelor în Muntele Athos. S-a născut în orașul Huși, dintr-o familie de țărani credincioși cu mai mulți copii. Din botez se numea Nicolae. Fratele său mai mare, Alexandru, era deja călugăr la Mănăstirea Ciolanu-Buzău, cu numele de Atanasie.

Între anii 1840-1842, episcopul Sofronie Miclescu a luat pe tânărul Nicolae Crețu la Episcopia Hușilor, împreună cu alți tineri, unde a învățat tipicul și muzica bisericească.

Apoi ajunge cântăreț la o biserică din Galați. După puțin timp este luat de fratele său la Mănăstirea Ciolanu și îmbrăcat rasofor. De aici, amandoi frații fac o calatorie la Muntele Athos și Ierusalim li se reîntorc în Moldova, la Mănăstirea Neamț. Aici, starețul Neonil l-a tuns în schima monahală cu numele de Nectarie.

Prin anul 1845, schimonahii Nectarie și Atanasie se duc definitiv la Sfântul Munte, unde își cumpară o chilie mică lângă mare, în partea de răsărit a Athosului, la locul numit Vigla. În această colibă pustnicească s-a nevoit Cuviosul Nectarie împreună cu fratele său 16 ani, ajungând cel mai mare cântăreț si protopsalt al Muntelui Athos din a doua jumătate a secolului XIX.

În anul 1862, după sfințirea bisericii din Schitul Prodromul, părinții Nectarie și Atanasie părăsesc viața de pustie și vin în schit, împreună cu alți călugări români, unde rămân până la moarte.

În anul 1903, Cuviosul Nectarie s-a mutat din viața aceasta și a fost îngropat la Prodromul, alături de fratele său Atanasie.

Fapte și cuvinte de învățătură

Tânarul Nicolae, fiind împodobit de Dumnezeu cu darul frumoasei cântări, a fost luat de mic la Episcopia din Huși ca să învețe muzica psaltică. Astfel, în puțina vreme a deprins așa de bine meșteșugul cântării bisericesti, că pe toți protopsalții episcopiei i-a întrecut.

Pe când era cântăreț la biserica “Adormirea Maicii Domnului” din Galați, a auzit despre aceasta fratele său, Atanasie, din Mănăstirea Ciolanu. Deci, ca nu cumva tânărul nevoitor sa apuce vreun drum rău, îndata Atanasie a încălecat pe cal, a venit la Galați și a zis fratelui său:

– Nu ești dumneata Nicolae Crețu din Huși?

– Ba da, îi raspunse tanarul.

– Apoi eu sunt fratele tău, Atanasie.

– Am auzit și eu că am un frate călugăr, dar nu-l cunoșteam.

– Eu sunt, i-a răspuns părintele Atanasie. Vino cu mine la mănăstire! Și îndata au plecat amândoi la Mănăstirea Ciolanu.

Văzând starețul mănăstirii smerenia tânărului Nicolae și frumusețea cântării sale, l-a îmbrăcat în rasă și l-a pus să cânte la biserică. Apoi, sosind hramul Mănăstirii Căldărușani, a fost invitat și rasoforul Nicolae cu fratele său Atanasie de la Ciolanu. Deci, uimind pe toți cu glasul său și cu meșteșugul cântării, ieromonahul Macarie, dascălul de psaltichie de la Mitropolia din București, a voit să-l ia cu sine și să-l facă dascăl și protopsalt. Dar părintele Atanasie și fratele său Nicolae, neiubind cinstea și slava acestei lumi, au lăsat toate și s-au dus la Sfântul Munte.

Rasoforul Nicolae, fiind însă prea tânăr, n-a fost primit în Muntele Athos. Deci, a plecat cu fratele său să se închine la Mormântul Domnului, apoi s-au întors în Moldova, la Mănăstirea Neamț. Aici, auzind starețul frumusețea cântărilor lui și văzându-i râvna pentru sfintele slujbe, îndată l-a facut călugăr. Apoi, mai zăbovind puțin, părinții Atanasie și Nectarie au fost sloboziți să se întoarcă iarași în Muntele Athos.

La chilia Vigla de sub vârful Athosului, a petrecut părintele Nectarie cu fratele său 16 ani de zile în aspră nevoință, asemenea marilor sihaștri atoniți. Toată săptămâna o petrecea cuviosul în rugăciune, neieșind din chilie, iar în Duminici și sărbători venea la Schitul Prodromul, care pe atunci se zidea, și cânta la biserică “ca un înger în trup”.

pustia-vigla

Chilii de sihaștri în pustia Viglei, lângă schitul Prodromul (Foto: Ionuț Cruceru)

Se spunea iarași despre dânsul că, de la începutul Postului Mare, nu mai ieșea din pustie până la Învierea Domnului, ci stătea la chilie în post și rugăciune, hrănindu-se “numai cu bob muiat în aceste 40 de zile”. Iar la Sfintele Paști veneau amandoi frații la Schitul Prodromul și se împărtășeau cu Trupul și Sângele Domnului nostru Iisus Hristos.

Spuneau ucenicii lui că părintele Nectarie, cât a stat în pustie, a dobândit de la Dumnezeu darul lacrimilor și al preasfintei rugăciuni a lui Iisus, care se săvârșește neîncetat cu mintea și cu inima. Dar despre această tainică lucrare bătrânul niciodată nu vorbea.

Tot acolo în pustie a deprins Cuviosul Nectarie în chip desăvârșit meșteșugul cântării bisericești pe psaltichie. Fiind înzestrat de Dumnezeu cu glas îngeresc și învățând bine limba greacă, cânta așa de minunat, cum nu mai cântase alt călugăr în tot Sfântul Munte. De aceea, călugării atoniți îl numeau “al doilea Cucuzel”; alții îi spuneau “Privighetoarea Sfântului Munte”, iar călugării români îl numeau “Privighetoarea Moldovei”.

Vestindu-se în Muntele Athos “că un valah, anume Nectarie, cânta atât de bine, încat nu se afla altul asemenea lui”, părinții greci îl chemau pe la mănăstirile lor să cânte la praznicele împărătești și îi făceau loc între cei dintâi cântăreți. Iar paîărintele Nectarie, împreună cu fratele său Atanasie, se duceau cu dragoste să slăvească pe Hristos.

Odată, Cuviosul Nectarie a fost chemat la hramul Mănăstirii Iviru, “Adormirea Maicii Domnului”. Acolo a cântat atât de frumos, încât toți se cucereau de darul ce i-l dăduse Dumnezeu. Auzind de aceasta, călugării lavrioți l-au chemat și la hramul Mănăstirii Lavra, de ziua Sfântului Atanasie al Atonului. Iar la slujba litiei, i-au dat să cânte în limba greacă o cântare frumoasă ce se numește “Matima”. Și a cântat părintele Nectarie cu “așa bună întocmire și cu dulce și minunat glas, că toți alergau să vadă cine canta” și îl numeau “Noul Cucuzel”.

Altadata, parintii Nectarie si Atanasie au plecat de Sfintele Pasti la Ierusalim, sa se inchine la Mormantul Domnului. Atunci a rugat parintele Atanasie pe proiestosii greci sa-l primeasca si pe fratele sau sa cante la Sfantul Mormant. Ei insa nu l-au primit, socotind ca nu stie sa cante. La urma i-au dat voie. Si cand a inceput Cuviosul Nectarie a canta si a slavi pe Hristos, pelerinii si slujitorii se urcau pe strane si prin galerii sa vada cine canta, ca nu mai auzisera vreodata o cantare asa de minunata.

Vazand proiestosii atoniti ca numele parintelui Nectarie se facuse cunoscut in tot Muntele Athos, unii dintre ei s-au umplut de zavistie asupra lui. Deci, fiind chemat odata la hramul Manastirii Iviru, au venit si cativa protopsalti de la Constantinopol sa vada cine este acel asa de vestit “Cucuzel Valahul”. Si canta Cuviosul Nectarie la strana stanga, iar grecii la strana dreapta. Iar la sfarsitul privegherii de toata noaptea, pe cand se canta slavoslovia, protopsaltii greci n-au mai putut sa cante de oboseala si au iesit din biserica. Parintele Nectarie insa, fiind intarit de Maica Domnului, a cantat pana dimineata la sfarsitul Liturghiei, incat pelerinii veniti la hram se urcau pe ferestre din afara sa-l asculte si sa-l vada cantand. La urma toti proiestosii au zis:

– Cu adevarat nu este altul mai desavarsit ca Nectarie Valahul. El este protopsalt si dascal al Sfantului Munte!

Pentru darul lui Dumnezeu care era in Cuviosul Nectarie, il aveau la mare evlavie toti proiestosii si calugarii din Sfantul Munte si il numeau “Noul Cucuzel”, “protopsalt”, “dascal” si “musico-loghiotatos”, adica preainvatat in muzica, in tot Sfantul Munte. Si nimeni nu indraznea a se numi cantaret desavarsit pana nu venea la parintele Nectarie sa-l cerceteze. Daca compunea cineva o cantare noua, apoi intai o aducea la parintele Nectarie ca sa o vada, si, de zicea ca este buna, o tiparea, iar de nu, o lepada. Pana la sfarsitul vietii sale veneau oamenii din toate partile, numai ca sa-l auda cantand.

Asa a petrecut Cuviosul Nectarie in chilia Vigla, cu fratele sau Atanasie, in neincetata rugaciune, in cantari dumnezeiesti si in mangaierea Duhului Sfant, pana in anul 1862, cand s-a sfintit biserica de la Schitul Roma- nesc Prodromul. Apoi s-au asezat amandoi in schit. Si a ramas schimonahul Nectarie in Prodromul inca 40 de ani, pana la sfarsitul vietii, facand ascultare cu multa smerenie impreuna cu toti fratii si parintii.

Spuneau ucenicii Cuviosului Nectarie si aceste cuvinte despre dansul: – Niciodata nu l-am vazut razand sau glumind, ci ochii in jos avandu-i adapati in lacrimi, gandind la infricosata judecata a lui Dumnezeu ce va sa fie. De multe ori ofta cu greu si slobozea lacrimi din ochii lui. Avea neincetat sfanta rugaciune in gura. Era sculptor foarte bun de cruci de lemn; stia si mreji a impleti si ibrisin a toarce.

Spuneau iarasi ucenicii lui ca parintele Nectarie avea mare evlavie catre Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu. Caci, cu ajutorul ei a dobandit darul rugaciunii lui Iisus si a invatat in chip desavarsit cantarea bisericeasca. Tot cu puterea ei a fost izbavit de otravire si de zavistia oamenilor si a viclenilor diavoli. Pentru aceasta a compus in cinstea Maicii Domnului cele mai alese axioane, iar la praznicele ei “canta ca un inger de frumos”.

Cand a venit Cuviosul Nectarie la Schitul Prodromul “n-a aflat nici o cantare in romaneste”, dupa cum se canta in Sfantul Munte, si indata s-a pus cu multa silinta si a tradus toate cantarile din greceste in romaneste, iar pe unele le-a compus din nou. Dupa ce intra in chilia lui, se apuca de scris si de tradus cantari bisericesti “care i se pareau mai frumoase, pentru a impodobi Biserica lui Hristos ca pe o adevarata mireasa”.

Cat a trait Cuviosul Nectarie Protopsaltul la Schitul Prodromul, a scris Doxastarul la toti sfintii de peste an care au privegheri, precum si la Triod si Penticostar. A mai scris stihiri la toti sfintii, precum si polielee, heruvice, axioane si chinonice. A scris inca anixandarele mari si mici si a pus Prohodul Domnului pe psaltichie. Acestea sunt cele mai importante contributii ale schimonahului Nectarie Cretu la imbogatirea muzicii psaltice romanesti.

La Schitul Prodromul, Cuviosul Nectarie a format o scoala de psaltichie pentru calugari, renumita in tot Muntele Athos. Spuneau calugarii prodromiti ca avea pana la 70 de ucenici pe care-i invata mestesugul duhovnicesc al cantarii bisericesti. Calugarii romani, greci, rusi, bulgari, macedoneni si sarbi, toti cati voiau sa devina psalti desavarsiti, veneau la Prodromul si luau lectii de la vestitul dascal Nectarie.

Dintre ucenicii sai, care au iesit psalti vestiti in manastirile atonite, se stiu numai cativa: Cosma, intaiul proiestos la Manastirea Iviru; Maxim, la Manastirea Esfigmenu; Paisie ieromonahul si Dorotei, la Manastirea Dionisiu; ieromonahul Damaschin si monahii Teofil, Antonie, Ilie, Hrisant, Serafim si Metodie, la Schitul Sfanta Ana. Multi insa dintre ei au fost uitati. In Schitul Prodromul, cei mai alesi cantareti romani formati de parintele Nectarie au fost ieromonahii Calinic si Gherontie si monahii Calistrat, Isihie, Climent, Iacob, Nazarie, Grigorie si Daniil, care mai tarziu ajunge protopsalt la Mitropolia din Bucuresti.

Cei care l-au cunoscut personal spuneau si aceasta despre el:

– Parintele Nectarie protopsaltul este de statura inalta, om frumos si placut la fata, batran peste 70 de ani (in 1889). Vocea sa este sonora, dulce si lina. Cantand, nu se observa nici o miscare pe figura lui, asa ca s-ar parea ca nu este el cel care canta. Toate cantarile compuse de el sunt line si fara figuri, dar intrunesc seriozitatea si placutul. De aceea, ascultatorii nu se pot dezlipi de a-l auzi cantand. Modulatia vocii este asa de desavarsita la el, incat, desi are un volum de voce puternica, nu intrebuinteaza in cantarile bisericesti decat atat cat este necesar in desteptarea simtului religios prin cantare.

Spuneau calugarii din Schitul Prodromul ca schimonahul Nectarie nu lipsea niciodata de la slujbele bisericesti. Tot timpul statea la locul lui, cu privirea in jos si cu gandul la cele de sus; ori canta, ori savarsea in taina rugaciunea mintii.

Spuneau iarasi ca parintele Nectarie era foarte bland si tacut, iar despre cele pamantesti era cu totul indiferent. La ascultare, la biserica, la chilie nu vorbea deloc, fara numai de mare nevoie. De asemenea, nu se amesteca niciodata intre cei care faceau tulburare in obste si se dezbinau intre ei, ci tacand se ruga pentru toti. Parintii numai cat il vedeau, se cucereau de blandetea fetei lui si se impacau unii cu altii.

Cand parintele Nectarie avea 90 de ani, i-a randuit staretul pe monahul Arcadie sa-l ingrijeasca.

Intr-o zi, fiindu-i ucenicul la ascultare, batranul statea in chilie si compunea o stihira in cinstea Maicii Domnului. Deodata, vrajmasul diavol a intrat la el in chip de om infricosat si apucandu-l cu mainile de haine l-a tarat afara pe pietre, ca la 2 km, pana la malul marii, vrand sa-l inece in valuri. Dar cuviosul cerand cu lacrimi ajutorul Maicii Domnului, indata i-a aparut la liman Preasfanta Fecioara Maria in chipul icoanei facatoare de minuni numita “Prodromita”. Atunci diavolul l-a lasat si s-a facut nevazut. Dupa un ceas, l-a gasit ucenicul zacand la pamant, zdrobit si abia viu. Apoi, ridicandu-l, l-a dus la chilie si l-a ingrijit pana s-a facut sanatos.

In vara anului 1903, Cuviosul Nectarie Protopsaltul s-a stramutat la vesnicele lacasuri, fiind in varsta de 95 de ani, din care 75 de ani de nevointa calugareasca. Astazi osemintele sale se odihnesc in cimitirul Schitului Prodromul, iar sufletul sau canta in cer cu Sfintii Maririle lui Dumnezeu.

(Parintele Ioanichie Balan – Pateric romanesc)

„Cuvine-se cu adevărat”, scris pe românește de Nectarie Protopsaltul. Interpretează grupul psaltic Nectarie Protopsaltul din București: 

Anunțuri