Cântecele de stea
Colindatul adesea lasă de dorit, nefiind tocmai plăcut a colinda noaptea prin întunerec, pe orice fel de vreme, pe la tot felul de case, cand ți se întinde după întâmplare ceva ca de pomană, iată de ce, din potrivă, cântecele de stea, cele mai frumoase dintre cântecele de Crăciun, atrag mai mult decât colindele. Se mai adaugă că steaua umblă şi ziua. Ea e primită în casă chiar când gospodarii au musafiri şi cheful e în toiu. Când vine steaua toţi, ascultă cu pietate, parcă ar fi de faţă însuşi Domnul Sfânt. Copiii cari o poartă sânt cinstiţi ca şi oamenii mari. Lor li se face bucurie cu câte un mic dar, iar steaua e primită ca o solie dumnezeiască.
Datina pentru stea s’a păstrat mai ales prin cântecele originale în limba noastră, ca şi prin obiceiele cu care oamenii primesc steaua. Steaua din poesia poporului nostru se găseşte în diferite variante şi pe la popoarele creştine vecine; la Sârbi, la Bulgari, şi mi se pare şi pe la Germani. Aşa cum s’a păstrat la noi în Vechiul Regat şi în Basarabia pare însă o creaţie curat românească. O găsim foarte rar în acest fel în Ardeal.
Datinile de Anul Nou
La o săptămână după Naşterea Domnului, în ajun de Ianuar, seara, poporul român prăznuieşte încă o serbătoare strămoşească: e începutul Anului Nou.
În aceaşi seară se prăznuieşte şi ajunul Sfântului Vasile, ca patron al acestei Serbători de datini naţionale. Serbătoarea Anului Nou nu se păstrează, cred, de la Romani, cari prâznuiau începutul anului la l-iu Mart. La noi, în Mart fiind Postul Mare, când se mai îngrămădesc şi alte serbători, serbătoarea pentru începerea anului s’a sorocit în lanuar.
Ca să-ţi dai sama că în seara asta se serbează o mare datină străbună, e de ajuns să ieşi să vezi oraşul şi să asculţi pe la case plugușorul. Cum s’a înserat, între altele, se aduce usturoiul pe la fereşti, iar zodieri din popor îşi desfac foile de ceapă ca să înjghebe în tâlcul lor starea timpului din anul viitor. Cu încheierea unui an, poporul îşi închipuie că în seara asta se îngână anul vechiu cu cel nou şi privesc în viitor cu încredere în rodnicia lui.
Femeile fac copturi, iar la bucatele obişnuite pentru oaspeţii de iarnă se adaugă ale datinilor de Crăciun: piftia de pasăre sau de picioare de porc. Se fac gogoșile tradiționale presărate cu zahăr. Nucile, merele stafidele și bomboane șile alte bunătăți pentru bucuria copiilor când vor veni cu sorcova. Se mai dau ca daruri de Anul Nou batiste, mânuși, ciorapi și jucării, după prietenie și rudenie.
E obiceiul ca in seara de Anul Nou toți să se ducă să „ureze” rudele şi cunoscuţii, ca semn de înoire a înţelegerilor şi de împăcare. Slujbaşii mai mici se duc să ureze pe cei mai mari în satele de prin munți se aduce în casă un cocoş sălbatec, se taie, şi toti mănâncă din sângele lui gătit, după legenda că, după ce au perit toţi Dacii, a perit şi orice urmă de viaţă, rămânând singur cocoşul sălbatec care hălăduia în codrii pe orice fel de vreme, pană ce iarăşi se iviră pe aici oameni.
Cocoşul acesta ar fi făcut deci legătura de sânge între două neamuri. Tot aşa se zice că sămănatul cu grâu, porumb, ori fasole la nevoie, este o datină de origine dacă. Cela ce a fost serbarea de la l-iu Mart la Romani, ar fi fost sorcova la Daci. Mult mai săracă şi mai restrânsă ca obiceiu, ca datină, dar cu un puternic caracter naţional.
Plăcinta de Anul Nou vădeşte o înaintare, o bună stare a poporului: o viață familiară, socială alta decât aceia din trecutul îndepărtat. Ai zice că Dacii nu ştiau să facă alte comemorări şi aniversări, ci într’o anumită zi a anului pregătiau o plăcintă cu brânză grasă de la oile lor, iar la mijloc ascundeau o monedă. Moneda însemna că sânt liberi, mulţămită conducătorilor al căror chip îl înfăţişa, iar plăcinta însăşi însemna poporul, țara.
Buhaiul, Căluşarii, Irozii, Vicleimul. Mai rămâne o lăture a cântecelor de Crăciun şi de Anul Nou, şi anume caracterul dramatic. Buhaiul, Căluşarii, Irozii, Vicleimul, toate fac parte din teatrul popular la aceste serbâtori. Buhaiul aminteşte un animal uriaş, tare ca boul din legendă, fioros la mânie, parca păzeşte altarul patriei. A fost adoptat ca şi fluierul, clopotul, talanga, biciul ş. a. pentru efect teatral, când trupa vine să joace, amintind cele petrecute. Irozii înfăţişează o minunată piesă de teatru, înjghebată de popor din propriul sâu geniu. Ea cuprinde o acţiune împletită în altă acţiune: două piese una peste alta. Irod e un rege, copilul născut e un alt rege. Magii, la rândul lor, sânt tot regi. Piesa are de sigur cusurul că ţesătura istorică este numai după priceperea simplă a poporului cu bogată închipuire supranaturală, nefirească. Interesant este însâ că poporul de la început a avut simţul că o piesă de teatru are mare efect literar când e în versuri. Inchipuiţi-vă Irozii în prosă, şi judecaţi dacă ar fi ajuns pană la noi…
Căluşarii, Capra, Vasilca sânt alte piese populare, represintări dramatice locale ale poporului român. Se înţelege că ele nu s-au putut ridica până la valoarea unei opere, rămânând ca nişte încercări din perioada de tinereţă a poporului.
Datinile de la Bobotează
La Bobotează sau „Bobotez” se sfinţesc apele. Poporul strânge apa sfinţită, aghiazma, pentru tot anul. Având la obârşie datina religioasă, obiceiul a căpătat şl un tâlc naţional şi economic.
Se stropesc cu aghlazmă, sau „aiasmă” locuințele, staului vitelor, grânele în hambar, viile și sămănăturile. Se botează. Adecă poporul se leapădă de zeitățile mistice care până la creștinism erau privite ca ocrotitoare ale gospodăriilor. În unele locuri se stropesc și azi, după vechi obiceiuri, curtea și grajdul cu sânge de pasăre și se crestează la urechi vitele cornute, ca să fie ferite de boli.
Aş fi dorit să pot cuprinde în această încercare de studiu toate datinile serbătorilor noastre creştineşti. Am ales însă doar un grup din aceste datini, care trec necontenit din an în an, de la om la om, şi ele dau la iveală multe trăsături din dezvoltarea poporului nostru şi locul ce ocupă în poesia, în cântecele acestui popor.
În diferitele lucrări din Istoria literaturii, poesia poporală ocupă un loc foarte modest. Bogatul material al datinilor poporului cere însă un studiu cât mai întins.
N. loachim
(Extras din revista “Neamul Romănesc pentru popor”, Nr. 14-15, Anul al XXVII-lea, 15 Iulie 1-iu August 1939)
Sursa foto: wikipedia.org
Întoarcerea la valori 